Surditatea sau hipoacuzia este o manifestare a disfuncției organului auditiv. În dependență de nivelul la care survine o patologie, împărțim hipoacuziile în:

1. Transmisie

2. Neurosenzorială

3. Mixtă

Pentru a înțelege mecanismul tipului de hipoacuzie, trebuie să înțelegem anatomia și fiziologia organului auditiv. Acest organ a fost împărțit în 3 parți distinctive ca topografie, structură și funcție. 1. Urechea externă este constituită din pavilion și canalul auditiv extern. Aceasta are funcția de a capta, concentra și conduce sunetul către membrana timpanică (componenta urechii medii). 2. Urechea medie este o cavitate de rezonanță în care sunt așezate cele 3 oscioare (ciocanul, nicovala și scărița). Aici are loc transducția undelor sonore, ajunse la membrana timpanică, în vibrații și transmiterea către urechea internă. 3. Urechea internă este un organ cu funcție auditivă (cohlea) și de echilibru (sistemul vestibular). Aceste două structuri conțin endo- și perilimfă. Scărița urechii medii vibrează contactând cu lichidul urechii interne și astfel are loc transducția vibrației osoase în vibrație lichidiană. Atât cohlea (melcul), cât și sistemul vestibular au celule senzoriale (celule ciliate interne) ce funcționează după aceleași principii. Vibrațiile lichidiene mișcă cilii iar celulele produc o transformare mecano-electrică. Multiplele impulsuri electrice se transmit prin nervul vestibulo-cohlear către nucleii cerebrali, iar noi percepem sunetul și desigur poziția noastră în spațiu (urmează postare).